Muzica corală din Moldova va fi cântată pe scenele din Italia cu suportul Fundaţiei "Edelweiss"

27 Octombrie 2010
În perioada 31 octombrie - 1 noiembrie, corul de tineret "Cantabile" din Republica Moldova va evolua pe scena din Porto Torres, Italia cu susţinerea Fundaţiei Edelweiss.
Muzica corală din Moldova va fi cântată pe scenele din Italia cu suportul Fundaţiei "Edelweiss"

 

În perioada 31 octombrie - 1 noiembrie, corul de tineret "Cantabile" din Republica Moldova va evolua pe scena din Porto Torres, Italia cu susţinerea Fundaţiei Edelweiss. Prima ediţie a Festivalului de Muzică Corală este dedicată împlinirii a 50 de ani de la fondarea Festivalului Vocile Europei.

Corul de tineret din Moldova a participat de trei ori la Festivalul Vocile Europei şi a fost selectat dintre câteva zeci de ţări pentru a participa la acest concurs prestigios. În cadrul festivităţii organizate de către Fundaţia Edelweiss, coristele au interpretat piesa "Missa" de compozitorul italian din perioada Renaşterii Orlande di Lasso şi piesa "Vin bădiţă, vin diseară" de compozitorul Victor Creangă.

Vlad Plahotniuc, fondator Edelweiss: "Una dintre cele mai importante priorităţi ale Fundaţiei Edelweiss este promovarea valorilor culturale. Noi toţi ne mândrim cu astfel de oameni de cultură cum sunt Maria Bieşu şi Eugen Doga şi eu vă consider activitatea drept o continuitate a tradiţiei de promovare a valorilor noastre peste hotare. Aş fi bucuros dacă aţi reuşi să aduceţi acasă un premiu, trebuie să fiţi ambiţioase. Noi promovăm oamenii performanţi şi dacă vă întoarceţi cu un premiu, eu vă mai asigur o surpriză - plăcută, desigur."

Elena Marian, dirijor al Corului şi Preşedinte al Asociaţiei Muzical-Corale din Republica Moldova, a adresat un mesaj de mulţumire fondatorului Edelweiss: "Corul "Cantabile" este cel mai tânăr colectiv coral din Republica Moldova. Arta corală se consideră cea mai democrată artă şi cel mai eficient instrument în domeniul educaţiei noastre. Vă mulţumesc că ne realizaţi visul nostru, pentru noi această ocazie este un miracol. Dacă Dvs nu ne-aţi fi ajutat probabil că noi nu am fi plecat nicăieri. Dvs aţi realizat visul acestor domnişoare şi aţi adus un mare aport la dezvoltarea artei corale la noi în ţară şi graţie Dvs muzică noastră va fi ascultată şi de alte ţări şi pe alte continente."

Irina Socolova, coristă: "Astăzi pentru noi se deschid mari posibilităţi care ne impun mari responsabilităţi. Pentru noi este o onoare să participăm la acest concurs internaţional din partea Republicii Moldova. Eu cred că întreg corul ar vrea să mulţumească acelor oameni care au făcut posibilă plecarea noastră. În primul rând Fundaţiei EDELWEISS şi fondatorului acesteia."