Reprezentanţii Edelweiss, prezenţi la inaugurarea noii Secţii de Naşteri a maternităţii Cahul

08 Mai 2018
De peste un an, Fundaţia lui Vlad Plahotniuc “Edelweiss” spune “Bun venit pe lume!” bebeluşilor născuţi la maternitatea din Cahul şi dăruieşte părinţilor cutia cadou, cu produse care să îi ajute la îngrijirea celor mici, în primele luni de viaţă.
Reprezentanţii Edelweiss, prezenţi la inaugurarea noii Secţii de Naşteri a maternităţii Cahul

 
Acum, mămicile care dau naştere aici vor avea parte şi de condiţii mai bune, în urma modernizării Secţiei de Naşteri şi a Sălii de Operaţie, din cadrul Centrului Perinatologic.
 
Renovarea a fost realizată de către autorităţile locale şi a transformat vechea secţie într-un spaţiu sigur, pregătit să primească bebeluşi sănătoşi şi să găzduiască multe prime zâmbete.
 
Aşa cum sunt alături de părinţi în cel mai frumos moment al vieţii lor, reprezentanţii Edelweiss au participat şi la evenimentul de lansare a noii secţii, împreună cu membri ai autorităţilor locale, speakerul Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu şi doamna deputat Elena Bacalu.
 
Andrian Candu a observat cutiile cadou ale campaniei “O nouă viaţă”, a ţinut să afle mai mult despre produsele oferite mamelor şi să felicite Fundaţia pentru acest proiect care dăruieşte bucurie şi ajutor, derulat în maternitatea din Cahul şi în alte 23 de maternităţi din ţară.
 
Directorul Spitalului Raional, Oleg Creciun, a dorit să mulţumească Fundaţiei Edelweiss pentru campania frumoasă, care aduce zâmbetele pe feţele tinerelor mame.
 
Despre ajutorul pe care Edelweiss îl oferă noilor născuţi a vorbit şi unul dintre medici, care a remarcat mai ales prezenţa în cutie a unui aspirator nazal, foarte necesar, dar de multe ori prea scump pentru ca familiile să îşi poată permite să îl achiziţioneze.
 
Prezentă la eveniment, Lidia Cucoş, director executiv al Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc “Edelweiss” a transmis, la rândul ei, aprecierea Fundaţiei pentru grija pe care autorităţile locale o arată faţă de copii, prin această investiţie.
 
“Suntem prezenţi în Cahul de mai bine de un an. Am fost alături şi am contribuit, astfel, la fericirea a peste 1300 de familii. Felicitări administraţiei Spitalului Raional Cahul pentru acesta realizare şi pentru spaţiul modern lansat astăzi, care va oferi posibilitatea mamelor de a beneficia de cele mai bune condiţii la naştere.”

Campania “O nouă viaţă” a fost lansată în urmă cu doi ani, la Chişinău, iar astăzi se desfăşoară în 24 de maternităţi din toată ţara. În Cahul au fost oferite până acum peste 1300 de cutii cadou cu lucruri de primă necesitate îngrijirii bebeluşilor în primele luni de viaţă.