Edelweiss aduce spiritul sărbătorilor printre elevii cu nevoi speciale

17 Decembrie 2015
Cu puţin timp înainte de începerea vacanţei de iarnă, echipa Edelweiss le-a făcut o surpriză copiilor din Centrul de resurse al gimnaziului ,,Grigore Vieru”, din satul Chetrosu, raionul Anenii Noi.

Cei 15 elevi ai Centrului provin din familii social-vulnerabile şi au nevoi educaţionale speciale, unii având chiar dizabilităţi severe. Ei s-au bucurat foarte mult de întâlnirea cu reprezentanţii Edelweiss, mai ales că aceştia au îndeplinit şi dorinţele pe care cei mici le-au scris pe răvaşe.

Dorinţele copiilor i-au impresionat pe reprezentanţii Edelweiss, cu atât mai mult pentru că ele privesc Centrul de resurse, locul unde ei vin cu plăcere, unde se simt ca într-o familie şi unde învaţă lucruri interesante cu ajutorul cadrelor didactice care se dedică din suflet activităţii pe care o desfăşoară împreună cu elevii.

"Dulciurile, rechizitele, jocurile şi diferitele materiale didactice donate de Edelweiss pentru copiii din Centrul de resurse au adus multă bucurie. Ne-am bucurat şi noi, la rândul nostru, pentru că i-am putut ajuta, îndeplinind anume solicitările din răvaşele pe care cei mici le-au transmis la adresa Edelweiss", a declarat directorul executiv al Edelweiss, Lara Moraru.

Donaţia Edelweiss face parte din seria de ajutoare, pe care fundaţia de caritate le acordă periodic instituţiilor de învăţământ din întreaga ţară.