Săniuţe, enciclopedii şi daruri pentru cei 60 de copii de la Orfelinatul Preafericitul Iosif din Chişinău Domenii
29 Decembrie 2010
Inapoi
Cei 60 de copii orfani de la Orfelinatul "Preafericitul Iosif" vor avea o nouă ocupaţie în timpul vacanţei de iarnă - săniuşul! Sărbătorile de iarna au venit însoţite de cadouri şi voie bună, pregătite de Fundaţia Edelweiss şi Vlad Plahotniuc, care patronează orfelinatul.
Pentru a primi mult-aşteptatele cadouri, copii s-au aşezat lângă Moş Crăciun şi i-au spus câte o poezie, iar în dar au primit săniuţe, enciclopedii, dicţionare, jucării şi bomboane.

Copilaşii din orfelinat i-au povestit Moşului prin ce acţiuni şi-au meritat cadourile: Eugenia Leancă: "Eu am ajutat copii ce aveau nevoie de ajutor, oamenii în vârstă. Am ajutat la curăţirea cepei la bucătărie şi măicuţelor la făcut ordine."

Alături de copii a fost şi deputatul Valentina Buliga, care a apreciat ajutorul pe care îl acordă Fundaţia copiilor de la orfelinate, spunând că „Asistenţa acordată copiilor orfani este foarte importantă."

Petru Musteaţa, director "Preafericitul Iosif": "Vreau să mulţumesc tuturor celor ce au păşit pragul acestui orfelinat astăzi şi mai ales Dlui Vlad Plahotniuc. În aceste zile de sărbători nu trebuie să rămânem indiferenţi, ci să deschidem uşa celor nevoiaşi."

Casa Copilului "Preafericitul Iosif" a fost fondată în anul 1995, fiind finanţată de Mitropolia Moldovei. Cu sprijinul Fundaţiei, orfelinatul a beneficiat de reparaţie şi multiple donaţii de electrocasnice, iar copii au fost echipaţi încă în luna august cu rechizite pentru anul şcolar şi primesc daruri de sărbători. La moment aici locuiesc 60 de copii orfani.
De remarcat faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă, prin decizia Consiliului şi a fondatorului Edelweiss, Vlad Plahotniuc, Fundaţia va implementa o serie de proiecte în domeniile cultural, social şi educaţional. Pe parcursul acestei luni, Edelweiss a reuşit să implementeze deja multe proiecte preconizate pentru această perioadă, printre care menţionăm: organizarea matineelor pentru copiii din familii social-vulnerabile, din orfelinate şi centre de plasament, organizarea unui concert de caritate şi donaţii către diferite grădiniţe, case de copii şi alte categorii de instituţii.

©2010 Fundatia “EDELWEISS”
Bulevardul Cantemir 1/1 MD-2001 Chisinau Republica Moldova Tel/Fax +373 22 809 083 [email protected]