Susţinerea Federaţiei de Judo "aduce aur" Moldovei
13 August 2010
Prima medalie de aur obţinută la Cupa Europei la Judo este unul din rezultatele suportului acordat de către Preşedintele Onorific al Federaţiei de Judo, Vlad Plahotniuc, dezvoltării acestui sport în Moldova
Medalia de aur obţinută, în premieră de sportivii moldoveni, la Cupa Europei la Judo este un rezultat al colaborării de succes de mai bine de şase ani a Federaţiei de Judo din Moldova şi Fondatorul Edelweiss, Vlad Plahotniuc, Preşedinte Onorific al Federaţiei, susţin membrii lotului naţional. Vlad Plahotniuc a felicitat astăzi personal Preşedintele Federatiei de Judo din Moldova Veaceslav Manolachi, antrenorul lotului naţional Vasile Colţa şi echipa de judocani cu succesele înregistrate la Cupa Europei la Judo, care s-a desfăşurat la Hamburg în perioada 7-8 august a.c.
“Sportul este o investiţie de lungă durată, dividendele căreia sunt resimţite în timp de întreaga ţară, prin educarea unei generaţii sănătoase şi promovarea imaginii Republicii Moldova. Medalia obţinută este o nouă istorie de succes pentru Moldova, echipa căreia a concurat cu sportivi din peste 15 state şi a învins”, a spus în cadrul întâlnirii Vlad Plahotniuc.
Fondatorul Edelweiss a oferit premii sportivilor din lotul Federaţiei de Judo din Moldova, l-a felicitat personal şi i-a urat succese şi în continuare câştigătorului medaliei de aur la categoria 100 kg - judocanului moldovean Stanislav Cernega.
Preşedintele Federatiei de Judo din Moldova Veaceslav Manolachi a spus că “succesul obţinut este doar unul din rezultatele înregistrate de lotul Moldovei la judo în urma suportului acordat echipei în toţi aceşti ani”. “Următorul examen serios este Campionatul Mondial la Judo care se va desfăşura în această toamnă în Japonia şi pregătirile pentru care se desfăşoară graţie Fundaţiei Edelweiss conform celor mai bune practici internaţionale”, a mai spus Veaceslav Manolachi .
Începând din 2004, Federaţia de Judo din Moldova este susţinută de către Fondatorul Edelweiss, Vlad Plahotniuc. Cu susţinerea dlui Plahotniuc sportivii moldoveni au avut posibilitatea de a participa la numeroase competiţii sportive internaţionale, de a desfăşura cantonamente de pregătire, astfel înregistrând noi succese şi afirmând potenţialul sportivilor moldoveni pe arena internaţională.