Felicitări din partea Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” pentru o bătrână din Căuşeni, la împlinirea a 100 de ani de viaţă
05 Februarie 2018A trecut prin două războaie mondiale şi prin ani grei de foamete, iar cu toate acestea a reuşit să crească patru copii. Parascovia Ciobanu, din satul Sălcuţa, raionul Căuşeni, a împlinit luna aceasta nu mai puţin de un secol de viaţă.

A trecut prin două războaie mondiale şi prin ani grei de foamete, iar cu toate acestea a reuşit să crească patru copii. Parascovia Ciobanu, din satul Sălcuţa, raionul Căuşeni, a împlinit luna aceasta nu mai puţin de un secol de viaţă.
Cinci generaţii au sărbătorit împreună. Fiul, cei şapte nepoţi, cincisprezece strănepoţi şi nouă stră-strănepoţi s-au strâns în jurul bătrânei, în această zi atât de specială. Tot ei au decis să-i invite la sărbătoare şi pe reprezentanţii Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”, care au venit cu daruri, flori şi un tort aniversar. „Noi am ţinut cu tot dinadinsul să le fim alături la această sărbătoare extraordinară. Ne bucurăm să vedem o familie mare care s-a reunit să o sărbătorească atât de frumos pe mătuşa Parascovia. Îi urăm şi noi multă sănătate!” a declarat Lidia Cucoş, director executiv, Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”.
La cei 100 de ani, mătuşa Parascovia se declară o femeie împlinită şi fericită. Spune că Dumnezeu a binecuvântat-o, întrucât la această vârstă înaintată încă poate să se mai bucure de viaţă. „Aşa este, dacă Dumnezeu îţi dă zile, le trăieşti. Eu îi mulţumesc că am ajuns azi, mâine Domnul ştie.", spune bătrâna.
Nepoţii şi strănepoţii sunt bucuroşi că au avut-o pe bătrână alături atâta vreme. Una dintre nepoate a reuşit să îi înduioşeze până la lacrimi pe invitaţi, cu câteva cuvinte din suflet adresate bunicii sale: „Bunica noastră este o femeie foarte înţelegătoare şi răbdătoare. Ne ajută, ne oferă sfaturi atunci când avem nevoie de ele. O funcţie în stat nu a deţinut, dar a deţinut funcţia în sat, de omenie. A avut o inimă mare, dar şi multă inteligenţă şi toate calităţile de care are nevoie o femeie rămasă văduvă de tânără.” a spus emoţionată, una dintre nepoate.
Şi reprezentanţii administraţiei publice locale au venit în vizită cu mai multe daruri, dar şi cu o diplomă de onoare pentru mătuşa Parascovia.