Fundaţia Edelweiss lansează un proiect de promovare a valorilor literaturii moldoveneşti
19 Octombrie 2010În anul 2011 Fundaţia Edelweiss va finanţa editarea creaţiilor literare autohtone. Anunţul a fost făcut în ziua aniversării a 90-a de la înfiinţarea Uniunii Scriitorilor

În anul 2011 Fundaţia Edelweiss va finanţa editarea creaţiilor literare autohtone. Anunţul a fost făcut în ziua aniversării a 90-a de la înfiinţarea Uniunii Scriitorilor, în cadrul unei întâlniri unde Fundaţia a premiat membrii Uniunii şi a acordat ajutor material scriitorilor.
La sărbătoarea organizată de Uniunea Scriitorilor cu ocazia aniversării a 90 de ani de la înfiinţare au participat toţi membrii Uniunii şi oaspeţi de peste hotare. În cadrul festivităţilor a fost lansat şi proiectul de colaborare dintre Fundaţia Edelweiss şi Uniunea Scriitorilor, ce cuprinde: editarea albumului "Uniunea Scriitorilor din Moldova - 90"; acordarea premiului "Opera Omnia-2009", ce a fost înmânat maestrului Spiridon Vangheli; premii pentru relaţii culturale, proză, poezie, eseu şi critică literară. Alte proiecte ce vor face parte din acest parteneriat sunt: conlucrarea întru organizarea Festivalului de fabule şi epigrame "A. Donici"; lansarea unui ciclu de emisiuni radio şi TV pentru copii şi organizarea întâlnirilor scriitorilor cu copiii.
Mihai CIMPOI, Preşedintele Uniunii Scriitorilor, a prezentat albumul jubiliar ce consemnează aniversarea de 90 de ani de la înfiinţarea primei Asociaţii a Scriitorilor Profesionişti Români din Chişinău, printre fondatorii căreia au fost Mihai Sadoveanu, Ştefan Ciobanu, Oleg Gulea, Nicolae Dunăreanu şi Pan Halippa: "Uniunea Scriitorilor a avut mai multe proiecte şi programe. Răspunsul la aceste propuneri este proiectul de acţiuni culturale ce va fi implementat cu susţinerea Fundaţiei Edelweiss."
Vlad PLAHOTNIUC, Fondator Edelweiss: "Proiectul de colaborare pe care-l începem astăzi se doreşte a fi un nou început în acţiunea noastră de recuperare şi promovare a creatorilor naţionali. Sunt convins că proiectul şi acţiunile noastre vor fi constructive şi generatoare de efervescenţă. Decizia noastră de a sponsoriza începând cu 2011 un număr semnificativ de creaţii literare deosebite va fi nu doar o recompensă necesară şi potrivită pentru talentul unor oameni de cultură, dar va fi mai ales de natură să îmbogăţească patrimoniul nostru cultural."
În discursul ţinut, Vlad Plahotniuc a mai asigurat oaspeţii prezenţi la eveniment că Fundaţia Edelweiss va fi garantul unui proces obiectiv şi bine-fundamentat de evaluare şi selectare a creaţiilor prin înfiinţarea unui consiliu de evaluare format din oameni de cultură cunoscuţi ce-şi vor aduce contribuţia necesară în cadrul acestui proiect cultural. Una dintre rigorile acestui proiect va fi editarea creaţiilor scriitorilor tineri, ponderea cărora va constitui nu mai puţin de 50% din volumul total de opere editate.