Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” a deschis uşile Atelierului lui Moş Crăciun

16 Decembrie 2017
Peste 200 de copii au fost aseară la Atelierul lui Moş Crăciun, construit de Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”, în cadrul Târgului de Crăciun din Chişinău.
Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” a deschis uşile Atelierului lui Moş Crăciun
Peste 200 de copii au fost aseară la Atelierul lui Moş Crăciun, construit de Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”, în cadrul Târgului de Crăciun din Chişinău. Micuţii au lucrat cot la cot cu spiriduşii Moşului, au decupat figurine din hârtie, au desenat şi au confecţionat decoraţiuni pentru bradul de Crăciun.

„Eu aici am făcut un brăduţ din hârtie albastră şi un pic de foaie. - A fost complicat? - Nu. Pe mine m-a ajutat un elf.", a spus unul dintre micuţi.

Primii care au trecut pragul Atelierului au fost 12 copii, beneficiari ai unui centru comunitar din Capitală. Prin astfel de activităţi, copiii defavorizaţi simt cu adevărat atmosfera de sărbătoare, spun profesorii.
„Copiii sunt foarte curioşi, vor să cuprindă toată frumuseţea acestei sărbători şi aleargă de la o căsuţă la alta.”, a spus Victoria Garabajiu, profesoară din cadrul centrului comunitar „Atlant”.

Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” îşi propune ca prin această iniţiativă să dezvolte creativitatea copiilor.
„Pe lângă campania „Casa plină de Crăciun”, pe care o desfăşurăm în această perioadă, astăzi, Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” a inaugurat şi Atelierul Moşului. Aici aşteptăm toţi copilaşii din Chişinău şi din ţară. Elfii, ajutoarele lui Moş Crăciun, abia aşteaptă să îi ajute şi pe ei să creeze, cu mânuţele lor, cele mai frumoase obiecte şi decoraţiuni de Sărbători.", a menţionat Lidia Cucoş, director executiv Fundaţia „Edelweiss”.

Târgul „Acasă de Crăciun” se desfăşoară pe strada 31 august din Capitală şi va fi deschis zilnic, până în data de 14 ianuarie 2018.