Fundaţia lui Vlad Plahotniuc “Edelweiss”, alături de familiile din Nisporeni prin campania “O nouă viaţă”

09 Mai 2018
În maternitatea din Nisporeni, opt mămici îşi strâng în braţe bebeluşii veniţi pe lume în urmă cu numai câteva zile. Îşi fac visuri, speranţe şi griji pentru zilele care vor urma şi pentru întreg viitorul micuţilor. Cu energie pozitivă, zâmbete largi şi daruri pentru tinerele familii, membrii Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc “Edelweiss” vin să completeze acest cadru încărcat de dragoste şi bucurie.

Olesea Gudima a devenit acum mamă pentru a patra oară. Are trei feciori acasă, iar de data aceasta familia i-a fost întregită de o fetiţă. E surprinsă şi bucuroasă de cutia cadou primită din partea Edelweiss şi spune că în afară de rude e greu de imaginat că cineva vrea să îţi dea o mână de ajutor pentru ca bebeluşului tău să nu-i lipsească nimic.
 
”Până acum nu am primit cadouri la naştere, ce aduc cumătrii, dar aşa nu. Mulţumim din suflet! E foarte frumos gestul pentru mame, să vină cineva cu o aşa cutie cu cadou.”
 
Anastasia a trecut prin momente grele pentru a da naştere micuţului ei şi trăieşte o imensă bucurie în aceste clipe, în care şi ea şi copilul sunt sănătoşi. Când echipa Edelweiss a intrat în salon pentru a o felicita a plâns de emoţie şi de fericire.
 
”Tare greu l-am născut. Când l-am văzut aşa mititel i-am mulţumit lui Dumnezeu, am zis Doamne mi-am adus băiatul pe lume. Gheorghiţă îl cheamă”, a spus cu lacrimi în ochi Anastasia Doroftei. 
 
Toate mamele au rămas impresionate de produsele găsite în cutiile pe care le-au primit în dar şi spun că scutecele, hăinuţele şi salteaua le vor fi de mare folos, chiar din primele zile.
 
Liuba Zgrivaci, directorul maternităţii Nisporeni, spune că prin desfăşurarea campaniei “O nouă viaţă”, Fundaţia lui Vlad Plahotniuc a reuşit să aducă multă bucurie, în maternitatea pe care o conduce.
 
”La noi se simte o înviorare, o mişcare. S-a mărit numărul de naşteri. Mamele sunt plăcut surprinse, sunt mulţumite de cadouri. Dacă s-a întâmplat vreodată ca în zi de odihnă sau de sărbătoare o mamă să nu primească darul, acesta a fost dus direct la domiciliu, ceea ce surprinde pe toată lumea.”
 
Lidia Cucoş, director executiv al Fundaţiei Edelweiss, a vorbit despre scopul Fundaţiei de a oferi copiilor Moldovei un început bun în viaţă.
 
”Copiii nu sunt altceva decât viitorul ţării noastre. Şi înţelegem că atunci când investim în copii, investim de fapt în viitor, în ţară, în familiile tinere, care merită a fi ajutate şi susţinute. De la începutul campaniei avem distribuite 450 de cutii doar aici în Nisporeni şi peste 14.800, în toată ţara.”
 
 Campania "O nouă viaţă" se desfăşoară în la maternitatea din Nisporeni din luna aprilie 2017.