Edelweiss relansează Campania “Pentru Cartea Moldovei ”, 2012

24 Iulie 2012
Campania “Pentru Cartea Moldovei" continuă şi în 2012! Fundaţia Edelweiss a lansat ediţia de anul acesta, printr-o donaţie de carte la Biblioteca Raională din Donduşeni.
Edelweiss relansează Campania “Pentru Cartea Moldovei ”, 2012
Primul lot de volume donate în cadrul Campaniei include lecturi alese, semnate de Dumitru Matcovschi, Ion Druţă, Mihai Eminescu, Ioan Luca Caragiale şi alţii.

Prezentă la lansare, Aneta Serbuşca, Directorul Executiv al Fundaţiei Edelweiss, a menţionat: „Unul dintre obiectivele campaniei “Pentru Cartea Moldovei” este de a promova lectura în Republica Moldova. Realizăm acest lucru prin sprijin acordat Editurii de stat, prin donaţii în biblioteci şi licee, prin promovarea educaţiei în rândul tinerilor.”

Continuând campania educaţională şi în 2012, Fundaţia Edelweiss răspunde la zecile de solicitări primite de la bibliotecile din toată ţara, cu privire la necesitatea înnoirii şi completării loturilor de carte, atât pentru elevi, cât şi pentru vârstnici. "Lansarea unei asemenea campanii a fost necesară din motiv că în biblioteci lipsesc majoritatea cărţilor recomandate pentru elevi şi studenţi, iar din lipsă de resurse financiare, autorităţile au anunţat că vor completa stocurile doar cu câteva titluri noi. Fundaţia Edelweiss se va orienta în mod special către bibliotecile din şcolile de la sate", a precizat Aneta Serbuşca.

Beneficiari ai proiectului „Pentru Cartea Moldovei 2012” vor fi peste 25 de localităţi din diferite raioane ale Republicii, care vor primi în jur de 500 de cărţi fiecare.

Fundaţia Edelweiss va continua susţinerea lecturii cu aceeaşi perseverenţă ca până acum, prin activităţile educaţionale care se referă nu doar la donaţii de cărţi, dar şi la promovarea în rândul tinerilor a pasiunii pentru lectură.