Premii pentru luptătorii de K1 amator!
24 Decembrie 2015Fundaţia Edelweiss i-a premiat pe cei 21 de sportivi, membri ai Federaţiei de K1 amator a Moldovei, felicitându-i astfel pentru performanţele obţinute anul acesta, la campionatul din Lituania.

Fundaţia Edelweiss i-a premiat pe cei 21 de sportivi, membri ai Federaţiei de K1 amator a Moldovei, felicitându-i astfel pentru performanţele obţinute anul acesta, la campionatul din Lituania.
“Fundaţia Edelweiss nu a ratat nicio ocazie în care să fie alături de tinerii sportivi din cadrul Federaţiei K1 amator. Ne mândrim cu această performanţă şi promitem că vom continua să vă susţinem, ori de câte ori vom avea ocazia!”, se arată în mesajul de felicitare al Fundaţiei.
Reprezentanţii Edelweiss au precizat că tinerii, care au obţinut medalii şi premii în cadrul competiţiilor, merită felicitaţi pentru autodisciplina şi ambiţia pe care le dovedesc. “Ştim că pentru fiecare medalie, pentru fiecare competiţie la care vă calificaţi – voi depuneţi un efort extraordinar la antrenamente, foarte multă muncă şi pasiune. Să ştiţi că mulţi tineri se uită la voi şi vă consideră modele de urmat. Vă încurajăm să îi inspiraţi pe toţi tinerii din Moldova, ca mai mulţi dintre ei să aibă disciplina de fier pe care o aveţi voi. De multe ori, performanţele sunt şi premiate”, au mai spus membrii echipei Edelweiss.
Premiile au fost oferite de Edelweiss în cadrul Galei K1, de la finalul acestui an.