Surpriză de Paşti pentru vârstnicii din Nisporeni de la Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”

04 Aprilie 2018
Marţi, în Săptămâna Mare, Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” le-a făcut o surpriză plăcută persoanelor de vârsta a treia de la Centrul de Reabilitare si Integrare Socială “Încredere” din oraşul Nisporeni.
Surpriză de Paşti pentru vârstnicii din Nisporeni de la Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”
Marţi, în Săptămâna Mare, Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” le-a făcut o surpriză plăcută persoanelor de vârsta a treia de la Centrul de Reabilitare si Integrare Socială “Încredere” din oraşul Nisporeni.

Echipa Edelweiss a venit la Nisporeni încărcată de cadouri, oferindu-le buneilor coşuri cu bunătăţi pentru Paşti, conţinând cozonac, pască, turtă dulce, bomboane, napolitane şi vin. De asemenea, fiecare dintre bunei a primit cadou o pereche de papuci de cameră.

Vârstnicii s-au bucurat de cadourile primite şi au mulţumit din suflet Fundaţiei pentru grija arătată. „Să ştiţi că ne-aţi făcut o bucurie cu vizita dumneavoastră şi cu darurile. Să vă dea Dumnezeu sănătate şi tot ce vă doriţi”, le-a zis o bătrânică reprezentanţilor Fundaţiei Edelweiss.

Doamna Aurelia Artenie, directoarea Centrului, a exprimat şi ea recunoştinţă faţă de Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”, mai ales că de curând Fundaţia a realizat şi reparaţia capitală a sălii pentru activităţi a Centrului. „Aţi făcut lucruri frumoase pentru acest Centru şi pentru vârstnicii de aici. Vă mulţumim!”, a spus doamna Artenie.

Directorul executiv al fundaţiei, Lidia Cucoş, a mulţumit vârstnicilor şi administraţiei Centrului pentru cuvintele frumoase, reamintind că acţiunile de caritate sunt o componentă esenţială a activităţii fundaţiei. „Misiunea de bază a Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” este să ajute oamenii. Am ajutat şi vom continua să ajutăm, fiindcă sunt mulţi oameni în Moldova care au nevoie de sprijin. Ne bucurăm de fiecare zâmbet pe care-l putem aduce pe chipurile oamenilor – mai ales acum, în preajma sărbătorilor”, a arătat Lidia Cucoş.

La eveniment, a fost prezent şi primarul oraşului Nisporeni, Grigore Robu, care a mulţumit echipei fundaţiei „Edelweiss” şi fondatorului ei, pentru numeroasele proiecte şi acţiuni frumoase desfăşurate.

Centrul de Reabilitare si Integrare Socială „Încredere” din Nisporeni are în plasament 12 vârstnici, iar pe lângă aceştia primeşte zilnic încă 18 vârstnici, care vin să ia masa şi să participe la diferite activităţi creative şi de socializare.