Spectacolul "Pomul Vieţii" a adunat cele mai multe premii în cadrul Galei UNITEM

28 Martie 2011
Spectacolul „Pomul Vieţii”, de Dumitru Matcovschi, a adunat cele mai multe premii în cadrul Galei Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova.
Spectacolul "Pomul Vieţii" a adunat cele mai multe premii în cadrul Galei UNITEM
Spectacolul „Pomul Vieţii”, de Dumitru Matcovschi, a adunat cele mai multe premii în cadrul Galei Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova. Evenimentul a fost sponsorizat de Fundaţia Edelweiss şi s-a desfăşurat luni, 28 martie, la teatrul „Mihai Eminescu”. În competiţie au participat 43 de spectacole ale teatrelor profesioniste din R. Moldova.

Astfel, „Pomul Vieţii”, pus în scena teatrului „Mihai Eminescu”, a obţinut premiul pentru cel mai bun spectacol dramatic, fiind înmânat de Prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Vlad Plahotniuc. În cadrul discursului său de felicitare, dumnealui a menţionat că "din momentul când am intrat în politică, am regăsit în acest domeniu multe trăsături caracteristice domeniului teatral. În politică, la fel ca în teatru, există şi scenă, dar şi culise... Şi actori pozitivi, şi actori negativi... Şi ficţiune, şi adevăr... Şi tragedie, şi comedie... Şi nobleţe, dar şi trădare... ”. Vlad Plahotniuc este de părere că în domeniul teatral există mai multă dăruire de sine şi mai multă vocaţie.

Potrivit dumnealui, în teatru, „selecţia profesională lucrează de regulă în favoarea oamenilor cu adevărat talentaţi. Şi acesta este marele avantaj şi câştig al teatrului în raport cu politicul. Sperăm că şi politicul, cândva, va atinge nivelul de performanţă specific teatrului”.
De remarcat faptul că premiu pentru cel mai bun spectacol a fost oferit şi spectacolului "Mireasa Ţarului" de Nikolai Rimski-Korsakov jucat pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet. Printre oaspeţii de onoare invitaţi la eveniment a fost şi Dl Ion Caramitru, preşedintele Uniunii Teatrale din România, iar din juriul Galei au făcut parte Constantin Cheianu, Victoria Melnic, Sandu Leancă, Pavel Pelin şi Sandu Vasilache (preşedinte).

În total, au fost acordate 15 premii şi medaliile „Eugeniu Ureche”, „Constantin Constantinov”, „Sandri Ion Şcurea”, „Veniamin Apostol”, „Leonid Cemârtan”, „Anatol Pânzaru”.