Fundaţia Edelweiss a adus lumină pe uliţele satului Mândâc, în cadrul proiectului „Satul Viitorului”
23 Decembrie 2017Până astăzi, satul Mândâc din raionul Drochia era practic în beznă. De acum încolo, însă, localnicii vor avea parte de lumină pe străzi. Lucrările de amenajare a iluminatului stradal au fost finanţate de Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”, în cadrul proiectului naţional „Satul Viitorului”, care vizează modernizarea localităţilor rurale din Republica Moldova.

Până astăzi, satul Mândâc din raionul Drochia era practic în beznă. De acum încolo, însă, localnicii vor avea parte de lumină pe străzi. Lucrările de amenajare a iluminatului stradal au fost finanţate de Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”, în cadrul proiectului naţional „Satul Viitorului”, care vizează modernizarea localităţilor rurale din Republica Moldova.
Evenimentul a avut loc în prezenţa reprezentanţilor Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”, membrilor administraţiei publice locale, dar şi a sătenilor, extrem de bucuroşi că de acum vor avea lumină în sat.
„Şi noi ne temem să mergem pe drum când e întuneric, nu doar copiii. E extraordinar că de azi avem lumină aici. Mulţumim mult Fundaţiei Edelweiss.", a spus unul dintre săteni.
Primarul satului Mândâc spune că toţi locuitorii sunt foarte mulţumiţi şi preţuiesc ajutorul pe care l-au primit. „200 de mii am primit din partea Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”. Cinci primării din ţară, printre care suntem şi noi cu iluminare stradală. ", a declarat Ion Lupaşcu, primarul satului Mândâc.
La evenimentul de inaugurare au participat şi reprezentaţii Fundaţiei Edelweiss, care au împărţit cadouri copiilor prezenţi la aprinderea iluminatului stradal, dar şi a bradului de Crăciun.
„Este o plăcere pentru noi să fim alături de dumneavoastră. Vă felicit pentru faptul că sunteţi printre câştigătorii proiectului „Satul Viitorului”, iniţiat de Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”. Dumneavoastră sunteţi cei care au crezut în acest proiect şi în lucrurile frumoase pe care le putem face pentru satele noastre.", a menţionat Lidia Cucoş, director executiv al Fundaţiei „Edelweiss”.
Reamintim că în data de 3 martie curent, Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” a iniţiat un concurs în cadrul proiectului naţional „Satul Viitorului”, al cărui obiectiv principal este modernizarea localităţilor rurale din Republica Moldova.
Proiectele alese au fost cele propuse de primăriile satelor: Văleni, raionul Cahul - Covorul tradiţional din Lunca Prutului - parte a identităţii naţionale; Mîndîc, raionul Drochia - Reconstrucţia şi modernizarea sistemului de iluminat stradal; Meşeni, raionul Rezina - Construcţia sau reconstrucţia sistemelor de epurare, canalizare şi aprovizionare cu apă; Mileştii Mici, raionul Ialoveni - Un parc amenajat la sat - un copil fericit acasă şi comuna Sărata Galbenă, raionul Hînceşti - Procurarea unui microbuz cu 18 locuri dotat cu rampă pentru copiii cu nevoi speciale. Fiecare dintre aceste localităţi au beneficiat de un premiu în valoare de 200.000 lei din partea Fundaţiei „Edelweiss".