Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” continuă să sprijine persoanele vârstnice, prin campania „Respect pentru seniori”

26 Octombrie 2017
Cu multă voie bună şi energie pentru ajutor prin gospodarie, dar şi cu produse alimentare şi asistenţă medicală, asa ajunge, în fiecare săptămână, echipa Edelweiss la mătuşa Maria, din satul Dolna, raionul Străşeni.

Maria Olari este pensionară, are 77 de ani şi locuieşte singură, după ce şi-a pierdut soţul şi feciorul. Alte rude nu are în sat, iar unica alinare îi sunt acum membrii echipei mobile pe care îi aşteaptă cu bucurie, de fiecare dată.

„Din ceas în ceas mă uit. O să vină acum sau mai încolo? Aduc alimente cu o vorbă bună, cu o plăcere, cu voie bună. Pot să le mulţumesc că la vremea asta am ajuns să am şi eu ajutor din partea cuiva" ne spune cu emoţie bătrâna.

Mătuşa Maria este ajutată de echipa mobilă a Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” în cadrul Campaniei „Respect pentru Seniori” care vine să facă bătrâneţile mai uşoare pentru 40 de vârstnici, din raionul Străşeni.

„Deja de mai bine de jumătate de an, îngrijim de 40 de bătrâni din raionul Străşeni, aflaţi în situaţii grele, lipsiţi de grija şi atenţia oamenilor din jur. Revenim cu drag de fiecare dată şi plecăm de la ei mai bogaţi sufleteşte, mai înţelepţi, mai cumpătaţi. Suntem mândri că putem aduce o rază de zâmbet pe faţa buneilor noştri” a spus directorul executiv al Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”, Lidia Cucoş.

În cadrul campaniei „Respect pentru seniori”, lansată în luna mai de către Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” în colaborare cu Ambasada Austriei şi Asociaţia pentru Educaţie „Neoumanist”, 40 de bătrâni singuri, din raionul Străşeni, primesc pachete cu produse alimentare şi beneficiază de asistenţă medicală la domiciliu.